La 16 săptămâni i-a apărut copilului primul semn pe corp. O aluniţă mică şi discretă pe un umăr. Pe corpul lui imaculat arată straniu. Primul gând a fost: organismul începe să se degradeze deja. Aşa şi cu mintea. E perfectă. Şi în fiecare zi, perfecţiunea se degradează.
Cum faci să păstrezi copilul perfect? Poţi?
Vrei?
Duminică am avut o zi grea. Toţi 3. Noi ne-am petrecut-o încercând să adormim Santiagul, el şi-a petrecut-o nedormind. Până la prânz a fost destul de "ca de obicei". Dar când somnul de prânz întârzia să apară, a plecat Tati în călătorie în parc, unde toţi copiii dorm. Al nostru cică n-a făcut-o. A dormit 20 de min dintr-o oră jumate de plimbare. Apoi până seara la 9 am sperat din jumate în jumate de oră că va adormi. A mai şi dormit, să nu mint. Câte 3 - 5 minute. Am epuizat în timpul ăsta toate metodele de adormire cunoscute şi mai puţin cunoscute. Cel mai mult - 5 minute - a dormit în wrap. Asta după ce stătuse frumos tare în el cu o zi înainte:
La 9 seara am început să sper că va adormi pentru noapte.
E joi deja. Spre vineri. Ritmul impus de mâna de om pe nume de cod Santiago (sau Santiagu... depinde de ţara din care citiţi) a făcut să amân over and over finalizarea a ce aveam de spus... Acum nici nu mai ştiu cu exactitate. De când s-a născut, e cam a doua oară cand am ajuns spre expuizare. Greu de precizat momentul în care chiar eşti epuizat, pentru că întotdeauna mai găseşti resurse pentru şi mai mult....
Mai incerc... La 9 seara am început să sper că va adormi pentru noapte. Până la 12 l-am adormit de un număr de ori. Atunci ştiam de câte ori, azi nu mai ştiu. Le-am pierdul şirul... La 2 noaptea s-a trezit să pape, ce nu mai făcuse din prima lună. Şi de atunci cam tot aşa. La 2 pare ca are un ceas ascuns, care vine şi-l ciocăne la cap: scoal-o pe mă-ta, scoal-o pe mă-ta. Trebuie neaparat să caut ceasul ala, pe unde l-o fi pitit. Ca să-l strivesc.
Ca să rămână notat (şi ca să ma uit şi eu cu uşurinţă) să revedem dimensiunile Santiagului:
-la naştere: 3.100 gr (3.060 la externare) / 50 cm / 33 cm (cap)
-la 1 lună: 4.270 gr / 54 cm / 37 cm
-la 2 luni: 5.200 gr / 58 cm / 39.5 cm
-la 3 luni: 6.100 gr / 62 cm / 42 cm
-la 3 1/2 luni: 6.500 gr... ochiometric.... adică după ochiul cântarului de adulţi...
Totul din bunăvoinţa sânului.
Azi Santiago a descoperit limba. Limba lui. Din gură.
Odată cu ea, a descoperit că poate scoate şi nişte sunete noi. Ceva cam ca găina când se uită cu un singur ochi, interesată, la ceva. Cine a trăit la ţară, ştie exact la ce sunet mă refer :).
Pentru restul, ilustrăm cu Santiago himself:
bine, aici ar trebui să fie un filmuleţ. După cum se vede, nu e. Mai negociem cu Tati să ajute mama mai puţin tehnică.
Iulianul a ajuns la 3 luni şi jumătate şi de 2 nopţi la performanţa de a nu se mai trezi la 5 dimineata ca să pape. Mă întreb dacă e o întâmplare sau va deveni un obicei. Dacă e doar o întâmplare, îmi va fi greu să mă trezesc în continuare la 5 după ce mă culc la 12-1, însă dacă nu se va mai trezi aşa des noaptea, cumva îmi va fi dor. Îmi va fi dor de el în cele 6-7 ore de somn neîntrerupt. Când eram copil, nu simţeam cum trece timpul noaptea. Acum simt. În schimb a venit vremea lui să nu simtă noaptea...
Seara a ajuns să fie foarte obosit mai nou, probabil de la câtă activitate bagă în timpul zilei... pedalat, zâmbit, gângurit, încercări mai mult sau mai puţin reuşite de a se întoarce de pe o parte pe alta şi cred că cel mai important, cantitatea mai mare de informaţii pe care o procesează. Deşi tot la 11 adoarme, pe la 9 îl străpunge un somn, uite-aşa:
Şi de azi facem încercări cu suzeta, pentru că nevoia de a ronţăi este tot mai aprigă şi în ultima vreme, mai ales înainte de culcare. Dar în seara asta a adormit în premieră cu degetul în gură. După ce a supt lapte preţ de vreo trei sferturi de oră, suzeta vreo 10 minute şi degetul mare (descoperit recent tare, ieri-azi) 1 minut. Câştigător: degetul.
Astă-noapte am avut... premieră. Santiago s-a trezit ca de obicei să pape, e drept, la o oră uşor curioasă - 3.30 (faţă de 4-5 de obicei) - iar la 3.50 când terminase şi era bun de pus în pat... supriză! s-a pus pe zâmbit. Apoi pe lins mânuţele. Apoi pe hlizit la jucăriile din patuţ. L-am mai hrănit o vreme, l-am leganat, l-am ţinut înfăşat în păturică în braţe, din nou i-am dat să pape... El o ţinea pe-a lui cu hlizeala. Care s-a terminat brusc la 6.20. Dimineaţa.
Acum e 9 seara şi el trage un mic somn la mine în braţe. Mă întreb şi eu aiurea... de ce oare i-o fi somn?!?
De când n-am mai scris, multe lucruri s-au întâmplat...
Acum am scris prima frază şi m-am întrerupt, pentru că Santiago a început să se târască încet-încet şi a trebuit "rearanjat" în canapea.
De când nu am mai scris, IulianulSantiago zâmbeşte, râde, cu glas şi fără, o îngână pe mama - mama mea - a devenit creştin, a participat la prima lui petrecere, a trecut de primele 3 luni, ţine jucării în mână, "vorbeşte" cu cele din pătuţ. Şi studiază totul.
Într-un fel îl invidiez, îi invidiez bucuria de pe faţă dimineaţa când se trezeşte, îi invidiez mintea avidă de cunoaştere, curiozitatea, prospeţimea din privire. Dar cred că el mă va învăţa să redescopăr toate astea.
